Eminescu-poezii

O, MAMA...

O, mama, dulce mama, din negura de vremi Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutura salcâmii de toamna si de vânt, Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri iubito, la crestet sa nu-mi plângi; 

Din teiul sfânt si dulce o ramura sa frângi, La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi, Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi; Simti-o-voi odata umbrind mormântul meu... Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar daca împreuna va fi ca sa murim, Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirirm, Mormântul sa ni-l sape la margine de râu, Ne puna-n încaperea aceluiasi sicriu; Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.


(1880, 1 aprilie)