BuniNet 2011: ianuarie 2011

vineri, 28 ianuarie 2011

luni, 24 ianuarie 2011

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

O, mama, dulce mama, din negura de vremi Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutura salcâmii de toamna si de vânt, Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri iubito, la crestet sa nu-mi plângi;

Din teiul sfânt si dulce o ramura sa frângi, La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi, Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi; Simti-o-voi odata umbrind mormântul meu... Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar daca împreuna va fi ca sa murim, Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirirm, Mormântul sa ni-l sape la margine de râu, Ne puna-n încaperea aceluiasi sicriu; Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

(1880, 1 aprilie)

vineri, 14 ianuarie 2011

Reteta

Supa frankfur

UPA DE FRANKFURT CU VARZA CREATA SI CRENVURSTI

Timp de pregatire: 15 minute

Timp de preparare: 25 minute

Ingrediente pentru 5 portii:

- 500 g. varza cre 414n137e ata

- 80 g. ceapa

- 20 g. usturoi

- 2 l. supa de oase (si din cub)

- 250 g. crenvursti

- 20 g. faina

- 200 ml. smântâna

- 5 g. boia de ardei dulce

- 50 ml. ulei

- 10 g. sare

- 1 g. piper macinat

- 2 g. maghiran uscat.

Modul de preparare:

Ceapa si usturoiul se curata, se spala, ceapa se toaca marunt si se caleste putin în ulei înfierbântat. Se amesteca si usturoiul zdrobit, apoi se adauga varza creata spalata si taiata fâsii. Se condimenteaza cu putina sare, piper macinat si maghiran. Încet, încet se toarna peste ele putina supa de oase si cu vasul acoperit, amestecând mereu se înabuse pe jumatate. Se toarna apoi toata supa de oase si se da în clocot. Crenvurstii se curata de membrana, se taie în rondele, se prajesc în putin ulei înfierbântat, se presara cu faina, boia de ardei dulce si se adauga în supa. La sfârsit se amesteca smântâna, se da în 1-2 clocote si se serveste fierbinte.

ter cu varza

Lui Eminescu ii placea mincarea "Frankfurter cu varza"

Portretul lui Eminescu

Tata Wihl, cum ii ziceam noi, era un restaurator jovial si cinstit al restaurantului “Zu den drei Tauben”. Acolo mancam mai toti bucovinenii in abonament. Dupa cat imi aduc aminte, Eminescu nu era insa abonat, dar venea de dragul societatii si adese si din cauza ca se putea mai usor imprumuta cu parale, cand ii lipseau. Abonamentul nostru insa era numai mancarea de amiaza, caci abonamentul si pentru seara era foarte scump si nimene din noi nu dispunea de atatea mijloace ca sa ne permitem acest lux. Cata vreme mai tineau paralele ce le primeam la inceputul fiecarei luni, traiam seara cu cate un gulas, pâne si o sticla de bere. Dar veneau zile, si de acestea erau cam 20 pe luna, in care nici luxul unui gulas sau carnacios nu ni-l puteam permite si atuncea cu o pane mica precum se capata oriunde 4 creitari, ne stamparam foamea. Asa traiam cei mai multi din noi si asa traia si Eminescu. Dar cateodata, mai cu seama pe la finea lunii, lipsea si aceasta mica hrana si eram siliti sa postim serile, asteptand cu nerabdare sa vie ziua de maine , care, ne aducea cafeaua cu lapte si pranzul platit inainte. Si, cu toate acestea, eram voiosi si buna dispozitie nu ne lipsea. Taina dispozitiei noastre era tinerea si faptul ca nici pe acasa la parinti nu huzurisem si nu eram alintati.Si acuma voi povesti un epizod tragicomic, intamplat intre mine si Eminescu.

Era pe la sfarsitul lui noiemvrie 1870. Banii se sfarsise de mult si se apropia una din acele seri sinistre, unde stiam ca nu vom manca nimica. Cam pe la sase ore sedeam eu si tovarasul meu de locuinta, V.Morariu, la fereastra si ne uitam pe strada. Il vedem pe Eminescu care venea de acasa trecand pe sub ferestrile noastre cu capul plecat si cu manele impreunate in manecile paltonului. Il strigam pe nume. El isi ridica capul in sus si vazandu-ne, ne intreaba:

- Ce faceti?
- Nimica!
- Nu iesiti?
- N-avem la ce.
- N-aveti... Mmm? si ridica aratatorul manii drepte in sus, care avea sa zica: N-aveti o piţulă?
- Tufă! ii raspunseram.
Atunci Eminescu statu putin pe ganduri si ne zise dupa un timp:
- Imbracati-va si veniti in jos.
Ne imbracaram si iesiram.

- Of... neamul nevoii! ofta el zambind, ce mizerie sa fiti si voi asa de calici si tustrei sa n-avem o para! Dar mi-a venit o idee stralucita, mai baieti. Vom manca imparateste in aceasta seara. Mergeti la “Bischofs-Bierhalle” in Wipplingerstrasse si ma asteptati. Puteti si manca: in asta-seara va platesc eu.

Bucuria noastra nu era mica. Eminescu se departa repede de noi zicand ca are sa se intalneasca cu cineva. Noi ne plimbaram o bucata de vreme pe stradele splendid luminate ale Vienei si ajunseram pe Graben, acea piata feeric luminata, unde la plimbarea de seara misuna lumea ca intr-un furnicar. Acolo ne intalniram cu Matei Lupu, coleg de universitate. Era si el lihnit de foame. Il introduseram in marele mister ce ne astepta in asta-seara si-l luaram cu noi. Vorba romanului: Dar din dar se face rai.

Ajunsi in restaurantul “Bischof”, ne asezaram intr-un ungher si comandaram cate un gulas, pane si cate o sticla de bere. Nu-i vorba, am fi comandat mai mult, caci inca tot ni era foame, dar eram cu frica in oase ca nu va veni Eminescu si atunci o patim. Se facura noua ore si Eminescu inca nu venise. Sticla de bere nu o goliseram de tot; ramasese in fiecare sticla cate ceva, caci altfel, daca erau sticlele goale, venea chelnerul si le umplea iarasi, iar noi ne temeam ca nici pe aceea una nu o vom putea plati. Se uita acu chelnerul cu ochii preapuielnici la noi, iar noi incepusem a discuta serios chestia: care din noi sa-si lase zalog paltonul ca sa iesim cu obraz curat din restaurant. Ochii nostri erau indreptati spre usa de intrare si nu-l asteptau jidovii pe Messiah asa de dornic, cum il asteptam noi plini de frica si speranta pe Eminescu. Doua ore a tinut aceasta tortura, cand iata cateva minute dupa noua ore, intra si Eminescu si se aseaza zambind langa noi. Ca o piatra ne pica de pe inima si incepuram acu a ne uita mai indrazneti la chelner, pe cand mai inainte ne feream de ochii lui.

- Mancat-ati ceva baieti? ne intreba Eminescu.
- Cate un gulas mic, raspunseram noi, respirand mai usor.
- Si poate ati mai manca ceva?
- Cum nu! numai daca te ajunge punga.
- Ei chelner, ada trei portii de Frankfurter cu varza si o cana cu bere.

sursa (Teodor Ştefanelli, Amintiri despre Eminescu -1983, Editura Junimea, Iasi)